Cerul gadila pamantul negru zbuciumat,
Apele seaca fara sarutul colorat,
Aripile pasarilor se rup de durerea norilor,
Iar lumea dispare in abisul suferintelor.
Focul patrunde in praf pieptanat de noi,
IUBIREA nu are rost daca nu se mentine in doi,
Gandul speriat, zboara inntr-un timp arzator,
Nimic nu mai ramane de poporu-ncrezator.
Cutremurul de tristete zdrobeste-orice speranta,
Si pe zi ce trece, privirea plapanda-ngheata.
Sentimentele ajung sa fie invadate de nesiguranta,
In timp ce iadul si raiul se tin in balanta.
Ochiul luminos se stinge ca un bec ars de rautate,
Soarele mort se ofileste ca o zambila-necata de tornade.
Nimeni, nu ne ofera nicio lacrima de bunatate,
Si fara nadejde, nimic nu se poate.
Acum, sunt capturata dupa gratiile necuratului,
Iar trupul, imi este sfarmat de disperare,
Aerul se intoxica de sunetele gandului,
Si amintirile se evapora din izvorul vietii trecatoare.
Pacat...ca nu voi cuveni sa inspir curaj,
Pacat...ca voi fi daramata de un baraj.
Pacat...ca sufletul meu nu va mai fi dorit.
Pacat...ca TOTUL va deveni NIMIC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu