Momente părăsite

Dacă eu sunt clipa savurată a atingerilor,

Tu eşti timpul ce se varsă printre plăceri,

Lacrima străvezie ce frânge frisonul arsurilor,

Privirea sufletului surprinsă de printre păreri.

Dacă eu devin o tristeţe contagioasă şi vie,

Tu te prefaci în voaluri scămoşate de bucurie,

Ce indispune dispreţuirile proaste personale,

Îndepărtându-le din cascadele sentimentale,

În care totul este retras în pete de culoare

Şi culegi iubire dintr-o banală rază de soare.

Dar dacă eu sunt câteva litere pierdute-n fum,

Tu eşti cel ce le culege de pe drum,

Dând şansă cuvintelor agitate”TE IUBESC”,

Fără să uităm că din ele traiesc.

Iar dacă eu sunt un nor moale cu scântei,

Tu eşti întreaga ploaie a speranţei.

Şi dacă eu sunt o reflectare vagă a imaginaţiei,

Tu eşti doar o amintire a iubirii noastre.

Căutarea zadarnică

Dăinuiesc în bancă şi mă silesc lejer să mă strecor,

Printre fenomene superioare şi atente,

Toate vorbind peste nivelul meu, în cor

Neştiind de ce mă aflu chiar în creştete.

Mă obosesc pe străzile murdare şi circulate

Observ numai fete răsfăţate şi bogate.

Mă întreb:”De unde atâta noroc?”

Că altu’ doar visează ca un sărăntoc.

Mă menţin pe-un scaun în mijlocul pustietăţii,

Îi telefonez surescitabilă avocatului dreptăţii,

Îi impun să mă mototolesca şi să m-arunce

Într-un mediu pe stadiul meu, fără să-mi fac cruce.

Ori să mă ingraşe cu formule, definiţii,

Să adune bani mintali pentru petiţii,

De nevoiaşi nedepistaţi în totalitate de informaţii,

Să-i modifice în cele mai deştepte şi cunoscute creaţii.

Caut un loc în care să nu fiu invizibilă,

Un loc în care cunoştinţele mele să fie plauzibile,

Însă dau, doar de mecanisme ce fac din rău, bine

Din miere zaharisită, un roi de albine,

Din înjurături şi indecenţă,personae creştine.

Iar eu din nimic rezolv tot un nimic.

Din ambiţie clară reiese un optimism pitic,

Dintr-o operă lăudată, o recomandare nespălată,

Şi dintr-o viaţă creaţă, o incultură isteaţă.

La întalnire cu dispreţul

     A dat muzica la maxim fără să bage de seamă indicaţiile prosteşti ale mamei sale, încuiand uşa. A început să-şi mişte fericirea la dans cu  figuri de mândrie, priviri senzuale şi sentimente de reuşită. A cicălit toate “ţoalele” din dulap, îmbrăcându-se şi dezbrăcându-se de parcă era pusă pe “repeat”. După un timp, adică după 45 de minute, a descoperit ţinuta desăvârşită, că-ţi venea să o feliciţi spunându-i:”Bravo”,  cu un accent franţuzesc, prefăcându-te că ea era un mare designer ce “dădea pe spate” orice aşteptare din partea publicului. Această “uniformă” tinerească era alcătuită: dintr-o pereche de pantaloni negri, elastici şi mulaţi, pentru a-i remarca formele cu uşoare diferenţe de nivel; o bluză turcuaz cu pietricele sclipitoare ce o făceau să iasă în evidenţă printre aerele figurante ale adolescenţilor şi o pereche de pantofi melancolici cu toc de 10 cm “ce-i dădeau de furcă”, făcându-o să se creadă într-un leagăn de prunci. S-a repezit ca o exasperată la sertarul cu farduri, mai apoi poruncindu-le să-i răscoalească tenul cu senzaţiile lor plăcute, “perfecţionându-l”. Dar a mai aparut o dilemă…:părul. C-a să fie punctuală, i-a băgat o tonă de gâze mişcătoare şi l-a pipăit cu mutări fatale. Era gata de pupăceală, mai ales că buzele sale se simţeau ca două căpşunele gemene. A salutat-o grăbită  pe mama ei pentru a nu o interoga prea mult, şi s-a îndreptat spre cafeneaua “Diamond” din centru, poposind un minut la alimentara din colţ împrospătându-şi respiraţia cu cea mai mentolată gumă de mestecat..

     Iată că a ajuns, însă el încă nu era acolo. Şi-a zis să fie optimistă şi să aibă încredere că totul va decurge fără nicio supărare, meditând  doar la consolări necontenite ale buzelor, alunecări mărunte ale membrelor superioare pe fondul ei de ten şi şoldul încordat, răcorirea cu un suc natural rece ca gheaţa şi un rămas bun romantic ce urma să se continue pe durata întregii nopţi, la telefon, preparând  cât mai mult cost suplimentar.Deja îşi imaginase planul scutit de vreun semn de regret.

      A stat şi tot a stat, la un moment dat  plictisindu-se.. Îl suna din 5 în 5 minute ca o femeie obsedată de soţul ei, ce credea că-şi petrece după-amiaza în braţele unei nespălate care vrea să pună mâna pe banii lui. Dar el pauză…ziceai că l-a înghiţit pământul, după ce s-a combinat cu o furnică mutantă şi sexy. Examina fiecare om ce se deplasa pe lângă terasa localului. De unii zicea: că au haine prea largi şi demodate, că părul le este prea gelat, pantofii rupţi(uzaţi), pantalonii de pe vremea străbunicii, de altele:: că nu umblau bine pe tocuri, că au unghii prea lungi, prea multe coşuri înşfăcate de o kilă de fard, că au fundul mic, jeansii ce urmau să cadă de pe corpul băieţilor şi tot aşa aproape o oră.

      Îşi strofoca firele pufoase şi dese, de parcă era alimentată cu curent electric precum o tehnologie de ultimă generaţie. Îşi freca mâinile unele de altele producând un concurs  cu secundele ce fugeau ca broaştele ţestoase. Comanda deja al treilea suc, fumând alocaţia de pe două săptămâni. Se agita şi mai rău cu ajutorul furtunii din viziunile sale lucioase şi existente doar în jocul încâlcit al subconştientului său.

     A prostit-o, fără să se îngrijoreze de simţământul ei credul şi impetuos. Din păcate, a fost la o întâlnire cu dispreţul obraznic.De atunci, nici măcar o intenţie, cât de mică, nu a mai primit. În continuare, în fiecare seară când asculta o melodie posomorâtă, cugeteaza spre chipul său jalnic, neîncrezător şi deosebit de frumos.

Clipe inmuiate-n chin

    Totul din jur se face scrum.

    Cerul gadila pamantul negru zbuciumat,

    Apele seaca fara sarutul colorat,

    Aripile pasarilor se rup de durerea norilor,

    Iar lumea dispare in abisul suferintelor.

    Focul patrunde in praf pieptanat de noi,

    IUBIREA nu are rost daca nu se mentine in doi,

    Gandul speriat, zboara inntr-un timp arzator,

    Nimic nu mai ramane de poporu-ncrezator.

    Cutremurul de tristete zdrobeste-orice speranta,

    Si pe zi ce trece, privirea plapanda-ngheata.

    Sentimentele ajung sa fie invadate de nesiguranta,

    In timp ce iadul si raiul se tin in balanta.

    Ochiul luminos se stinge ca un bec ars de rautate,

    Soarele mort se ofileste ca o zambila-necata de tornade.

    Nimeni, nu ne ofera nicio lacrima de bunatate,

    Si fara nadejde, nimic nu se poate.

    Acum, sunt capturata dupa gratiile necuratului,

    Iar trupul, imi este sfarmat de disperare,

    Aerul se intoxica de sunetele gandului,

    Si amintirile se evapora din izvorul vietii trecatoare.

    Pacat...ca nu voi cuveni sa inspir curaj,

    Pacat...ca voi fi daramata de un baraj.

    Pacat...ca sufletul meu nu va mai fi dorit.

    Pacat...ca TOTUL va deveni NIMIC.

Mierea basmului

      Pielea lui alba si palida zgaria mangaierea noptii lui intr-un mod senzual. Ochii lui auriti se tinteau asupra mainilor lui rupand bucati din hainele ei ajungand la pistil dupa un drum lung parcurs cu sentimente.  Amandoi au indraznit sa sifoneze cearceaful cu miscari lente si ondulate. Buzele moi si umede se pecetluiau in orice loc supus sub un aer al iubirii nepatrunse. Stelele, luna si restul lucrurilor erau neglijate de atingerile domoale ce alunecau pe derdelusul pielii. Regina noptii care era stapana pe situatie era ea. Degetele si ochii se revarsau asupra muschilor lui ce acopereau straturile reci urmand sa fie dezghetate de scoici fierbinti. Membrele alergau neincetat spre corp pierzandu-se ca trandafirii intr-o padure misterioasa. Trupul ei suferea placeri de nedescris, dar era si atacat de dureri increzatoare.La un moment dat ea a ramas singura si neajutorata in cutremurul dragostei.

                                            

Un zambet zgariat

   Tot ce vedeam in jur era atat de frumos, insa ce pastrez in suflet este dezastruos. Tot ce auzeam nu le primeam ca vorbe-n vant,tot ce atingeam disparea cand era pe pamant, tot ce adoptam, nu avea nici un strop de rost, si tot ce iubeam imi amintesc ca nu a fost. Si tot asa pot sa continui pana la nesfarsit ascultand succesul daramat ce ma cerceta in fiecare fericire traita doar cat o ploaie de vara. Degeaba am avut apa, hrana, adapost, afectiune si prieteni, fiindca nu posedam linistea sufletului. Insa, acum imi dau seama ca nu mai am nici macar o picatura de sange amarata si observ ca gandirea diabolica m-a influentat prea mult incat dintr-o leoaica delicata, am devenit o musca zdravada. Incet, incet incep sa-mi judec singura deciziile in fiecare moment, comparand gandul cu inima. Incep sa uit cum e sa-ti spuna cineva ca te iubeste, cum e sa ai o mana rafinata varata-n par, cum e sa spui "Buna" unui prieten adevarat, cum e sa te trezesti dimineata sa admiri rasaritul, cum e sa incasezi un patru la chimie sau sa obtii un zece la muzica, la scoala, unde ma uitam dupa baieti draguti si unde copiam la teste, razandu-ma, cu colegii mei, de profesorii neindemanatici........Deja am uitat tot. Nu stiu de ce am incercat ceva nou ce ma marcheaza pe moarte. Poate pentru ca nu eram atat de plina de frumusete....?; pentru ca nu eram abordata de chipesi nesimtiti....?;deoarece nu aveam o casa cat un mall cu piscina acoperita si terasa cu televizor....?; sau fiindca nu eram la fel de populara ca ceilalti?....Pacat ca nu mi-am dat seama daca sa regret sau nu pentru ceea ce am infaptuit deoarece eu (nici) acum nu exist.

Eliberarea greutatilor si fericirilor

Toti avem fantezii, ganduri rele sau cine stie poate chiar bune, trairi, fericiri si multe altele. Unele merita impartasite cu alte persoane care te pot ajuta intr-un anume fel consolandu-te in unele chestiuni. Aici toti putem da frau liber imaginatiei ajungand la un colectiv al culorilor. Toti suntem diferiti. Si acest lucru ne face foarte speciali fiecare gandindu-se la lucruri sau persoane diferite. De exemplu acum ma gandesc la fericire. Voi la ce va ganditi???