Un zambet zgariat

   Tot ce vedeam in jur era atat de frumos, insa ce pastrez in suflet este dezastruos. Tot ce auzeam nu le primeam ca vorbe-n vant,tot ce atingeam disparea cand era pe pamant, tot ce adoptam, nu avea nici un strop de rost, si tot ce iubeam imi amintesc ca nu a fost. Si tot asa pot sa continui pana la nesfarsit ascultand succesul daramat ce ma cerceta in fiecare fericire traita doar cat o ploaie de vara. Degeaba am avut apa, hrana, adapost, afectiune si prieteni, fiindca nu posedam linistea sufletului. Insa, acum imi dau seama ca nu mai am nici macar o picatura de sange amarata si observ ca gandirea diabolica m-a influentat prea mult incat dintr-o leoaica delicata, am devenit o musca zdravada. Incet, incet incep sa-mi judec singura deciziile in fiecare moment, comparand gandul cu inima. Incep sa uit cum e sa-ti spuna cineva ca te iubeste, cum e sa ai o mana rafinata varata-n par, cum e sa spui "Buna" unui prieten adevarat, cum e sa te trezesti dimineata sa admiri rasaritul, cum e sa incasezi un patru la chimie sau sa obtii un zece la muzica, la scoala, unde ma uitam dupa baieti draguti si unde copiam la teste, razandu-ma, cu colegii mei, de profesorii neindemanatici........Deja am uitat tot. Nu stiu de ce am incercat ceva nou ce ma marcheaza pe moarte. Poate pentru ca nu eram atat de plina de frumusete....?; pentru ca nu eram abordata de chipesi nesimtiti....?;deoarece nu aveam o casa cat un mall cu piscina acoperita si terasa cu televizor....?; sau fiindca nu eram la fel de populara ca ceilalti?....Pacat ca nu mi-am dat seama daca sa regret sau nu pentru ceea ce am infaptuit deoarece eu (nici) acum nu exist.